Timpul

Jump to navigation Jump to search
Timpul
de Dimitrie Bolintineanu


Pe malul cel verde ce râul stropește,
Un om după cale puțin s-odihnește,
Visând fericit!

Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.

Pe măgură luna se-nalță-atunci plină
Și varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;

Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri ușor încrețite
De vântul ușor.

Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,

Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viața fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;

Un om cu cosițe și gene albite,
Cu brațe secate, cu fețe pălite,
Cu coasa de fier,

Apare în barca cu dalbe fecioare
E timpul; iar ele sunt blândele oare
Ce vin și iar pier.

Și barca se duce prin valuri purtată;
Iar grupa de fete de visuri se-mbată,
De viață se-ncânt;

Cosița lor saltă sub aurea dulce
Și flacăra lunii pe brâul lor luce,

Și iată cum cânt:

„Vin' cu noi, străine june,
Să te-mbeți de răsfățări,

Vin' pe tinere cunune
De adună desfătări!
Vin' cu roze de-mpletește
Anii tăi ce fugători,
Pân' ce timpul nu cosește
Ale vieții tale flori!
Să n-amâi plăcerea dulce!
Timpul este-amăgitor
Ce răpește nu mai duce
Fragedului muritor.
Astăzi toate pentru tine
Jos în lume strălucesc,
Și plăcerile divine
Cu-a ta viață se-mpletesc.
Mâine se vor stinge toate
Ca parfumul serii-n vânt,
Al tău suflet mâine poate
S-o preface în mormânt.
Timpul trece, vin' mai tare!
Toate câte-n viață plac
Trec cum trece-o sărutare;
Toate lacrime se fac.
Vin-acum la fericire!
Mâine fi-va prea târziu,
Vino până ai simțire,
Până sufletul ți-e viu!"

Spre barca ce fuge pe fluviu la vale
Străinul îndreaptă cătările sale,
Ce râură dor;

Întinde-a sa mână și sufletu-i bate,
Răpit de dorințe ce viu îl străbate
De vise d-amor;

Dar vasul se duce și-n umbră dispare.
Se stinge cu-ncetul cereasca cântare
Pe râul tăcut.

În darn călătorul s-o urme se-ncearcă
Și râuri de lacrimi ai săi ochi îneacă,
Căci timpu-a trecut.