La un avut

Jump to navigation Jump to search
La un avut
de Dimitrie Bolintineanu


Da, dintre toți avuții din astă țară mică,
Acela care știe mai bine-a risipi
Comorile de aur cu arta cea antică,
Ești tu, nu te-ndoi!

Porfirul și ivorul, și aurul îngână
Locașul tău ferice în gustul cel mai fin
În luxul cel mai splendid la care-a artei mână

Dă sufletu-i divin.
La masa ta de oaspeți cu inime voioase
Cristalul rivaliză cu porțelanul dalb,
Și rozele, și crinii, cu june grațioase,

Cu gâtul lor cel alb.
În cupe râde vinul în spume-mbălsămite
Și face să recheme pe zeii cei uitați,
Și roabele antice să văd înlocuite
De servi muiați în aur ca fiii de-mpărați!
Dar poți a-mi spune mie cum în apropiere
D-a trece astă vale pe care ai albit,
Tu mai înalți palaturi la viață și plăcere,

Când viața s-a finit?
Știi dacă de la tine și până la morminte
Mai este loc d-o noapte, sărmane pieritor?
Te-ascunzi fricos, de moarte, bătrân fără de minte,

Când tu ești muritor?
În darn vei da tu aur arhangelului morții,
El nu primește mită, și-atuncea, vai! în plâns,
Vei înțelege oare că, împotriva sorții,

În darn averi ai strâns.
Vei părăsi palatul, femeile frumoase
Și oaspii tăi, și servii, și toți te vor lăsa.
Moștenitorii însă la mesele-ți luxoase
Bând, vai! te vor uita!