Sari la conținut

La lampa mea

La lampa mea
de Dimitrie Bolintineanu


Tu te consumi, o, lampă! dând raze luminoase.
La lucrul meu ca tine eu însumi mă consum,
Voind a da lumină acestei țări frumoase
Ce relele supun.
Avem aceeași țintă, aceeași misiune,
Dar tu de când servi mie, o lampă-ai ruginit,
Și eu de când serv țării, vai! trebuie a spune?
Cu inima-am slabit!
Și n-am produs nimica! Acum ca altădată
Copiii săi cei vitregi în taberi se dezbin.
Acum ca mai-nainte ea este-ngenucheată
Sub jugul cel străin!
Nu simte nici durerea ce suferă de heară,
Nu simte nici rușine de umilința sa,
Nu simte că mai bine într-un mormânt să piară
Decât a se pleca!
Tu știi, o, dragă lampă! acele nopți amare,
Trecute în veghere, ca să-i aflăm cântări,
Prin care să-i aprindem, în sufletul ei mare,
Frumoasele-aspirări!
Dar vântul de la dânsa au dus aceste cânturi;
Ea nu le-a ascultat.
Tot astfel și suspinu-i s-a mestecat pe vânturi
Și lacrima-i cu sânge în râuri a picat!
Cântarea libertății acum e înecată
De strigătul acelor ce cheamă arzător,
Să-i urce la putere și să devie-ndată
Tirani, la rândul lor!
Și sufletele slabe și fără de mărire,
L-a patimilor voce, mai repede alerg,
Tirani și robi în noaptea de moarte rătăcire,
Deopotrivă merg.
Lumină încă lampă o odă, o cântare,
Și dacă și d-acuma noi nu vom izbândi,
Atunci, având dovadă că nu mai e scăpare,
Chiar eu te voi zdrobi.