La români
Români! Ce faceți oare mormintele străbune?
Orice popor ar fi
Ce n-are monumente, aceste mari cunune
De secoli de mărire, nu are drept a spune
Că este el un popol! Nici are drept a fi!
Mormintele se află; dar, turme rătăcite,
Români! de robi tirani,
Ce au trecut pe țară cu inimi înjosite,
Lăsară să se surpe; erau prea strălucite;
Și ei, prea orbi, să rabde lumina-acelor ani!
Vai! Secolii din urmă deschiseră intrare
Străinilor pierduți,
În paturi nopțiale, aceste sanctuare
De unde altădată, spre fală și mirare,
Nășteau eroii țării și dalbele virtuți.
Străinii risipiră țărâna strămoșească,
Și ce n-au risipit,
Românii dărâmară!... O, țară românească!
Fii demnă prin virtute de fala strămoșească,
Sau leapădă un nume ce tu ai umilit!
O fată tânără pe patul morții - Scopul omului - La lampa mea - Plângerile poetului român - Fericirea - Moartea - Un tânăr român murind în străinătate - Proscrisul - Elegie - Elegie la o tânără fată - Deșertul - Morții - Fecioara - O cugetare - O patimă - Cântec - Mumă tânără - Invocație - Cântece și sărutări - La o rondurelă - Ziua bună la țară - Timpul - La Ștefan Golescu - La Constantin Negri - Mireasa mormântului - La un orb - La un amic sărac - La un martir - La un schelet - La flori - La uitare - La români - La piramide - La țară - La România - La pizmă - La un avut - La unire - La un poet - La avere - La Cilia - Clavecinul - La băile Cleopatrei - Odă - O umbră - Un regres - La... - Fecioara dimineții - La o nălucire iubită - La ziua aniversală - La patrie - Viziunile - Cîntece din exil