Sari la conținut

Fecioara dimineții

Fecioara dimineții
de Dimitrie Bolintineanu


Văzui fecioara, vis răpitor!
De dimineață lângă-al ei mire;
Plină de viață, de fericire
Dorințe d-aur, extaz, amor.

Pe alba-i frunte purta cunune
Și p-a sa față roze și crini
De tinerețe, de viață plini,
Îngânau dulce inima-i jună.

Purpura dulce și poleită
De dulci surâderi se legăna
Pe mica-i gură precum ar sta
P-o roză o rază, dulce-aurită.

Și fiecine zicea răpit
Iată mireasa lângă-al ei mire!
Oh! bucurie! O, fericire!
Natura toată dulce-a zâmbit.

Dar seara vine, și pe pământ
Văzui fecioara, cine va spune?
Făr-alte roze și-alte cunune
Decât acelea după mormânt.

Văzui mormântul făcându-i cale
Și cum se-nchise pe sânu-i blând,
Văzui uitarea vesel ștergând
Din calea vieții urmele sale.