La unire

Jump to navigation Jump to search
La unire
de Dimitrie Bolintineanu


„Așadar nici Unirea, a României soartă
Nu poate să o schimbe aicea pe pământ?
În cărțile ursitei ea este scrisă, moartă,
Cu celelalte neamuri ce astăzi nu mai sânt?"
Așa răsună tristă cântarea desperării
A celor ce văd umbra plăpândei lor ființi
Mai mare decât umbra nemărginită-a țării
Și a viitorimii! Bărbați cu mici credinți!
Nu! nu! Unire dragă! tu nu faci ce zic ei!
Un râu, ieșind din sânul sorgintei ce îl varsă,
E mic, dar cât se scură, cât trece printre văi,
Se umflă, se lățește și mare se revarsă.
Așa și tu vei crește, cu timpul o, Unire!
Pieri-vor și tiranii și robii demni de ei,
Ursita îți păstrează, în viitor, mărire,
Și viață, și putere să dai la frații mei.
Atunci aceste patimi ce nu cunosc cuvânt,
Ce nu cunosc nimica a fi mai sus de ele,
Unire! se vor stinge ca niște nori la vânt
Ce-nconjură de umbră lumina unei stele.
Al lebedei pui este, când a venit la viață,
Urât; nimic nu spune că va veni o zi
În care o să fie o pasăre măreață.
Așa, Unire sfântă, tu ești ursită-a fi.