Odă (Bolintineanu)
O Doamne, cu tron d-aur, cu fulgerul în mână,
Ce locuiești în cer,
Aruncă o privire pe patria română,
P-aceste dulci popoare ce în durere pier!
Și tu, Marie dulce cu coama aurită,
Cu ochii lăcrimați!
Oh! faceți o minune popoarelor iubită!
Din trista lor cădere românii înălțați!
La voi e cu putință tot ce la oameni pare
Neputincios și greu,
Căci niciodată omul prin slaba-i cugetare
Nu va ghici natura-ți, putere, Dumnezeu!
Dar tu, ce-nalți un munte când trebuința cere,
Al zilei imperat
Înalță și gândirea românului ce piere,
Lumină al lor suflet în noaptea cea de dor!
O fată tânără pe patul morții - Scopul omului - La lampa mea - Plângerile poetului român - Fericirea - Moartea - Un tânăr român murind în străinătate - Proscrisul - Elegie - Elegie la o tânără fată - Deșertul - Morții - Fecioara - O cugetare - O patimă - Cântec - Mumă tânără - Invocație - Cântece și sărutări - La o rondurelă - Ziua bună la țară - Timpul - La Ștefan Golescu - La Constantin Negri - Mireasa mormântului - La un orb - La un amic sărac - La un martir - La un schelet - La flori - La uitare - La români - La piramide - La țară - La România - La pizmă - La un avut - La unire - La un poet - La avere - La Cilia - Clavecinul - La băile Cleopatrei - Odă - O umbră - Un regres - La... - Fecioara dimineții - La o nălucire iubită - La ziua aniversală - La patrie - Viziunile - Cîntece din exil