Moartea (Bolintineanu)

Ştiu unde am a merge, ştiu ce m-aşteaptă încă,
Că viaţa e făclie expusă-n aspru vânt
Pe care o să treacă curând o noapte-adâncă...
Dar ce e bună viaţa în faţă c-un mormânt?

În darn al nostru suflet vom îmbăta în viaţă,
Cu razele puterii în darn ne-am coperi,
În darn dorim a soarbe a gloriei dulceaţă
Când tot ne strigă nouă: ,,Tot este pentru-o zi!"

Acel ce trece viaţa de lacrimi învelită
Va zice celui mare: ,,Eşti tu mai fericit?
Ce? Moartea doar nu varsă şi-n cupa-ţi aurită
Veninul în plăcerea ce ţie a zâmbit?"

Cel tare îi răspunde cu recea sa zâmbire
,,E adevăr că moartea ne seceră pe toţi.
Eu mor culcat pe aur şi pietre de profire,
Tu mori pe lutul rece: tu nici să mori nu poţi!"

Ferice cel ce spune când cată să coboare
În negrele morminte, l-ai săi buni cunoscuţi,
Aceste vorbe sfinte: ,,Ferice cel ce moare
Cu fruntea cununată de stimă şi virtuţi!"