La patrie (Bolintineanu)

I

Revarsă, dulce patrie,
În cînturile mele
Şi tinereţea dorului,
Şi lacrimile tele !

Aici afla-vor sinceră
Şi caldă răsfăţare ;
Aici oricare lacrimă
Se va preface floare.

Iar cîntecile-mi tinere,
În doru-ţi nobilate,
De graţii dulci, angelice
Vor trece cununate.

În noaptea fiitorului
Durerea ta vor spune,
Făcînd să cure lacrime
Din inimile june !

II

Nu mai este ţară mai desfătătoare !
Cei străini se mir !
Acolo străluce, ca june fecioare,
Luncile la soare
Cu brîuri lucioase, cu plete de fir !

Dar, o, crudă soartă ! cetele străine
Smuls-au din cosiţe florile divine ;
Sub a lor picioare sînu-i a călcat,
Oh, si nici un suflet dorul n-a mişcat !

III

Albele fecioare cu cosiţi frumoase
Colo dănţuiesc :
Ca fluturi ce scutur aripi auroase
Pe crinii ce cresc ;
Dar vai ! ochiul nostru, daca le priveşte,
Într-un rîu de lacrimi dulce se topeşte,
Cugetînd c-aceste fiice sunt ursite
Să dezmierde numai inimi înjosite !

IV

Multe harpe cîntă cînturi tinerele,
Blînde ca murmura dulcei aurele
Printre viorele ;
Dar aceste harpe nu niai îndulcesc
Chinurile tele, ţară ce doresc !

V

Fiii tăi sunt mîndri de mîndreţea lor !
Dar ce foloseşte
Patriei române chiar al lor amor ?
Umbra-i învăleşte !

Viaţa lor se scură fără de mărire ;
La benchetul vieţii n-au nici o numire !
Cei mai răi acoper pe cei buni ai tăi
Cum coprinde pirul rozele pe văi !

(1857)