La un poet

O, poete, muza ta
A pierdut a sa junie,
Şi suava poezie
Ce pe toţi îi îmbăta
Cu torente d-armonie?
Unde rozele-au zâmbit,
Spinii le luară locul;
Floarea morţii, siminocul,
Peste crini a răsărit.
Gheaţa-nlocuieşte focul!
Nu ştim noi că-aice jos
E o vale de suspine?
Cată să o ştim prin tine,
O, poetul meu frumos,
Cu cântări dulci şi divine!
Cerul roza-a născocit.
Prin parfum să ne răpească,
Boarea să ne răcorească,
Şi poetul fericit
Inima să-ntinerească.
Iară tu, poetul meu,
Poţi să verşi veninul tău
În cântările senine,
Dar atât cât să faci bine
Şi să nu îneci în rău
Zilele cele puţine.
Păsările negrei seri
Sunt destule să cobească
Vijelii, să veştejească
Florile de primăveri,
Şi tirani ca să lovească.
Tu încinge lira ta
Cu a zeilor cunună,
Şi cum varsă dulcea lună
Pentru toţi lumina sa,
Varsă inima ta jună!