La...

Ce distanţă infinită!
Câte râuri, câte mări,
Te despart, a mea iubită,
D-ale mele sărutări!
Însă sufletu-mi se duce
Către tine ne-ncetat
Şi pe sânul tău cel dulce
Doarme dulce legănat.
Eu prin vis te văz tot jună,
Cu-ochii plini d-amor divin,
Cu cosiţa lată, brună,
Râurând pe albul sân.
Buzele dulci, parfumate,
Sufletu-ţi ceresc trădând
Prin cuvinte înecate
D-un suspin adânc şi blând,
Şi răpită de plăcere,
Murmurându-mi: ,,Te iubesc!"
Apoi iară în tăcere,
Recăzând, amor ceresc!
Şi în alba-ţi mânioară
Ascunzându-ţi faţa lin
Ca o rază rumeoară
Ce s-ascunde dup-un crin.
Astăzi cine îmi va spune
O, suav şi dulce dor!
Dacă-n sânul tău cel june
Nu s-a stins ai tău amor?
Căci se zice c-o iubire
În al femeilor sân,
Trece ca o fericire,
Ca un zefir pe un crin!

Când o floare în durere
Pierde dulcele-i miros,
Veştezită, cade, piere!
Suflet dulce, amoros!
Ca această dulce floare,
Tu perduşi al tău amor,
Dar nu pari suferitoare,
Nu pleci capul tău sub dor,
Ci mai jună, mai voioasă,
Tu surâzi la desfătări,
A ta buză voluptoasă
Cată alte sărutări!