Invocaţie

O, Doamne-al bunătăţii, putere creatoare,
De care niciodată eu nu m-am îndoit,
Tu, ce ai pus amorul în inimi simţitoare
Şi floarea aurorei cu rouă-ai învelit;

Tu, ce-ai sădit în inimi speranţa şi credinţa,
Căci una fără alta nu poate exista,
Ce-aduci după durere surâsul şi dorinţa
Şi după vijelie un soare-a lumina;

Ce fără încetare dai zilelor lumine,
Şi câmpului verdeaţă, şi paserii cântări.
Şi frunzelor şoptire, şi undelor suspine,
Şi pe vergine buze suave sărutări;

Aruncă o cătare asupra ţării mele;
Ea este ca o barcă pe un ocean plutind
Când geme uraganul în noapte fără stele,
Ce încă o suflare ş-o vom vedea pierind.

Trimite-ne, o, Doamne, lumina ta cerească,
Căci lungă fuse noaptea în care suspinăm
Ca să vedem furtuna ce va să ne răpească
Şi sub un mal ferice un port sa căutăm!