O şedinţă la "Junimea" în ajunul Anului Nou

De la Wikisource

O şedinţă la "Junimea" în ajunul Anului Nou de Ion Luca Caragiale

Berbantul Ghermani, cel dintâi sosit, se plimbă agitat prin salon şi învârtind bastonul cântă:

Fiinţa-mi jună duios te cere,

Scoţând suspinuri neîncetat,

Iar tu, iubito, vreo mângâiere

Nu-i dai să fie mai uşurat.

Jak Negruzzi, intrând, cu vocea stinsă [1]:

La jocuri cu Lucsiţa ades mă întâlneam,

Când ea era copilă şi eu copil eram,

Aveam în tot momentul certări şi împăcare,

Eu mă certam prin semne şi ea cu vorbă tare.

Menelaos, după ce a ascultat uimit, dus, transportat cu gândul în Câmpina-Wagon:

Aferim, bre, Jak,

Ce craidon, ce drac,

Mare şarlatan,

Îh! Aman, Aman!

Jak Negruzzi:

Un fruct este puterea, ce-nşeală la privit,

Frumoasă-i este coaja, dar miezu-i putrezit [2].

Menelaos, exclamând cu regret:

Putere!... oh! puterea,

Ioc, puterinţa mea.

Marghiloman, copilul Eyolf al lui Titu, intră călare pe băţ:

Frunză verde de susai,

Oh! vai!

Ca mâni vine luna mai

Şi-alergările de cai,

Hi, hai!

Tache Laurian apare cântând:

Nevastă, bărbatul tău

Prăpădi-l-ar Dumnezeu,

Căci p-acasă nu-l mai ţii,

Şi se ţine de prostii.

No, frache, No!

Ştefan Mihăilescu:

S-au dus Tachii amândoi,

Vai de noi!

În comisii n-om mai fi,

Candidaţi n-om mai trânti,

Şi nici n-om mai întâlni,

Candidate durdulii,

Cu ochi negri, ochi căprii...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Orologiul cu cuc, hărăzit clubului de conu Lascar, cântă 12 ore.

Carp proorocul intră ca un duh şi văzând faţa junimei, o infierează cu cuvintele poetului:

Du-te, du-te, du-te de unde-ai ieşit,

Pasăre de pradă, ziua a sosit.

Titus Livius Barbişonus, care se oprise-n prag, cu mâna stângă sprijinită de braţul drept, iar cu făcătoarea de cruci ţinându-şi elegantul şi elocventul său barbişon, încruntând schopenhauerica sa frunte, adaugă cu vocea cavernoasă a unui alt pater al lui Hamlet:

„Alles bis hier,

Alles ist hin”.

În vremea asta cineva de afară se aude fluierând o arie din Rotarul de Pascaly, care se sfârşeşte aşa:

S-a dus, măre, dura, dura,

Peste mări şi peste văi,

S-a dus, măre, dura, dura,

Ciocoimea de lingăi.

A scăpat iar biata ţară,

Şi-ăl sărac, şi-ăl impilat...

În sală... o tăcere Negruzziască!

---

[1]

Şi lebăda, se zice, la moarte glăsuieşte,

Mirare deci nu fie că Iacob chiar vorbeşte (n.a.)

[2] Vezi Opere complecte de Jak Negruzzi, în pod la librăria Socec (n.a.).