Bietul Ion

A tot răbdat Ion, răbdat,
Până când foc s-a supărat,
— Că prea-şi bătea joc toţi de el,
Ba că-i nerod, ba că mişel,
Şi câte alte, fel de fel! —
A scos un par din gard, şi — feri!
De-or hi mojici, de-or hi boieri;
Că a pornit ca un netot,
Şi dă-i la cap şi strică tot!
O zi întreagă a sbierat
Şi val-vârtej a alergat
Pe toţi în spaime i-a băgat...
Când tocmai seara-ntr-un târziu,
Hop! Iată dete de zapciu,
Şi aoleu! Şi vai! Şi chiu!
Că ţi l-a-ntins zapciul jos,
L-a legănat foarte frumos
Şi-l adormi întors pe dos...
S-a scărpinat a doua zi
Bietul Ion când se trezi
Se duse drept acasă — şi,

De necazul satului,
Rupse furca patului.