Temelia

De la Wikisource

Temelia de Ion Luca Caragiale

Atâta muncă fără preget!

Încet-încet, de-atâţia ani,

De jos, din temelia stâncii,

casmaua smulge bolovani,

Şi macaraua suie-n muche,

şi dalta-n feluri îi ciopleşte,

La rând ciocanul îi aşează,

frumos mistria-i rostuieşte;

Şi — lucru vrednic de mirare

din răsărit până-n apus! —

Un grandios castel, d-asupra,

spre nori se-nalţă şi tot creşte:

Pe cât jos se scobeşte stânca,

pe-atât se-mpodobeşte sus...

...Mai trebuie frontonul splendid,

alegoria triumfală,

Şi-i opera desăvârşită —

e gat-a unui secol fală!...

Un ultim bloc enorm, acuma,

trosnind, e smuls din grop-adâncă

Şi ridicat din greu pe scripet...

Dar blocul ultim nu-i sus încă,

Şi, din afund, din măruntaie,

răcneşte stânca: „Nu mai pot”

„Proptele iute! Merg de râpă!

mă surp cu fala-vă cu tot!”

Morala

Ades, visând prea vesel,

ai deşteptare tristă...

„Să nu te rezemi, Doamne,

decât pe ce rezistă!”

(Convorbiri Critice, anul I, nr. 14-77, din Iulie-Septembrie 1907)