Amicului meu Gion

 

Marea cu talazurile		La mer avec ses vagues
Lumea cu necazurile!	sau	Le monde avec ses blagues!

Ei, da, Gion!... Academia

este oarbă ca toți orbii...

Declarămu-ne-mpotrivă-i

și strigăm urbi et orbi,

Că ctitoriceasca țâfnă

îi dă brânci p-un povârniș,

Care-o duce drept la baie...

E un fel de va t' fair' fiche,

Ce se face cu-atât brio,

cu-acel sans-gen', ma parole:

Cum un Kubelik ar face-o

pizzicând coarda de sol,

Cum pe piano mica Cionca,

acest genial copil,

Cu drăguțele-i mânuțe,

ar obține-un triplu tril...

Dar, pe sfânta pomenire-a

reposatului blajin!

Pe-a lui clasică-adiată

de blagocestiv creștin!

— Înțelege fiecine

cum e Take-Anastasiu

Ot Tecuciu! — nimeni nu vede

cum-că niente non va piu!

Cum ritos s-ar zice-n limba

lui Alighieri Dante?

Încetați nebunul scherzo!

treceți într-un demn andante,

Sau lasciam' ogni speranza

tocm-acuma-n toiul verii,

Cum s-ar zice-n bella lingua

a lui Dante-Alighieri!

Ctitoricește mendre

pot în fine să dea greș,

Ctitorul chiar dacă-i omul

a-și ciopli de tout bois fleche

Sau ca Bosco, de celebră,

europeană amintire,

S-aibă mii de buzunare

și -pe plac -c-un sul subțire —

Să-ți slujească la comandă

— scamatoricesc tertip —

Peste Milcov cum s-ar spune,

din același singur șip —

Orice fină băutură

bere, vin, rachiu sau bragă...

Dar, per Bacco! spune-mi oare

unde suntem, frate dragă?

Ce comedie-i aceasta?

Bine! știu o-academie

E sufficietemante

rimă la scamatorie

Și-așa dar și prin urmare,

pe Minerva și Apollo!

Ctitorul Mitiță Bosco-l

vom numi de-acuma-ncolo,

Și turbați aplauda-vom

trucurile-i fel de fel:

Bravo! secretar perpetuu,

eternel! sempiternel!

Și promit c-o să petrecem

bine... A, dar sapristi:

Domnii mei, nu cumva oare

v-ați jurat a mă prosti?

Auzi hal de ctitorie?

— ctitorie-boscărie,

Alandala coconara!

halima, nu istorie!

Bietul Dună răposatul,

mare-al vremii caraghios,

Dac-ar mai trăi, Mitiță

Bosco l-ar lăsa pe jos!

Auzi, xenamoraseală!

Auzi lume! mais pour s.r,

Nu mai e ramolisire

— c'est du cr.tinisme pur!

A! dar imortalii noștri

sunt copilăriți cu totul!

De s-o apuca Mitiță

să le cânte cu fagotul,

Mâni, le vine fantezia

să pornească chi lo sa?

O chindie, un macabru

terza-perza hopsasa!

A! mi-ar trebui-nțeposul

stylum al lui Juvenal,

Nu penița mea cea boantă

și condeiul meu banal,

Sau măcar, dacă n-am stylum,

de-aș fi-avut măcar noroc

Să posed și eu ca Lica

Brândușel ac de cojoc,

Și să mursic și să ustur

imortalele mumii,

Ce cu schepsis și cu tropos

papă sutele de mii,

Pe când pentr-un biet teatru

— ierte-l Domnul pe-Aristia

Fondatorul! sau mai bine,

nouă, ierte-ne prostia! —

Pe când, zic, pentru teatru,

prăpădit ca vai de el,

Cum am spune vechi-grecește

hlemande marel to del

Nu putu găsi ministrul

supereminent Haret,

Nici măcar lescaie frântă

în mirificu-i buget,

Ș-asta, când? când, Melpomeno?

când, o Thalie română?

În momentul când Teatrul

se găsește-n fine-n vână,

Și când soarta, dup-atâtea

tribulații în zadar,

După un ursuz, se-ndură

să-i trimită un veinard,

Pe amicul meu Sihleanu,

pe veselnicul Potan

Noul gheneral dirŹctor...

Ma parol' c'est .patant!

A! dar nu sunt prepuelnic,

nici hapsan mațepestrițe!

Hipersensibilitatea

ramolitei jupânițe

Ce se cheamă-Academia,

n-ași voi s-o iritez

Cercetez fără de-a crede

și crez făr-să cercetez...

Mai la urmă

„frunzuliță

lobodă...” ce-mi pasă mie

De teatru-comedie,

boscărie-academie?

Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii?

un gag. ca Galilei,

Să caz jertfă la prigoană

ad majorem gloriam Dei

Ca să strig e pur și muove!?

Nu că nu pot je n'veux pas!

Am copii, nevastă, soacră,

sluji și griji Kai ta lip.;

Sunt micuț și slab, n-am slujbe!

struggle for life, amicul meu!

Numărul stultorum nu voi

să-l mai augmentez și eu;

Să pornesc campanii stranii

cu armure rococo,

Stranii pe cât de bizare

— deci rămân tot statu-quo:

Nu sunt eu nebun, în versuri

lungi de șaisprece silabe

Să contrariez acuma

pasiunea unei babe;

Că-l iubește pe Mitiță

Academia bătrână,

Lasă să-l iubească, dac-a

apucat-o el la mână!

Astfel dar, să nu te superi

că grăbesc a încheia;

E și vreme; vorba lungă

prea mult spațiu văd că-mi ia...

Și-apoi, mi-a fugit și Muza

— perfida și insipida —

Scuză-mi, Gion, acest pripelnic

indigest olla podrida!

Versuri și parodii, de Ion Luca Caragiale

Sonete - Șarla și ciobanii - Unui poetastru - Unui amic înecat în datorii - Elegie - Versuri - Jalba hoților din închisori - Mandatul - Iarna - Cochetărie - Epigrame - Doi academici - Parol doner - Unei copile - Nea Istrate - Excelsior - Magnum Mophtologicum - Ion Prostul - Erato, scapă-mă! - Pe oceanul vremii - Suveran și curtezan - Cameleon-femeie - Moartă!... - Criticilor mei - Amiaza maura - Moartea protestantului - Eros - Da... nebun! - Discreție - Thalasa - Glic - Finis - Triolete simboliste - Din carnetul unui poet simbolist - Filozoful Blagomirea - Declarație simbolistă - Ruga spiritistului - Primăvara - Sonet brutal - Baladă - Pohod la șosea - În curând - Crucea și semiluna - Grația domniței - În gondolă - Steaua - Idila - Amicului meu Gion - Ab irato - Mauvaise Humeur - O, Nirvana! - O ședință la "Junimea" în ajunul Anului Nou - Sfânt-Ion - Prea sărac
Fabule: Duel - Bietul Ion - Temelia - Talmud - Mic și mare - Mângâiere - Boul și vițelul - Savant - Odă - De ce?