Ion Prostul

Era pe vremea când purtau
Cocoanele nişte turnuri
Ş-un malacof piramidal
Şi alte multe umpluturi...

Ion Ciornei, un ţopârlan,
Un românaş de viţă veche,
Purtând suman, purtând iţari
Şi-o ţurcănească pe ureche,

A fost luat la militari...
Da-n loc să dea de greu şi el
Ion ajunse vistavoi,
Noroc! la domnul Colonel.

Băiat voinic, făcea de toate:
Era rândaş, spălătoreasă,
Şi vizitiu şi bucătar,
Şi sofragiu şi fată-n casă.

Ion putea fi orişice,
Mă rog, şi doică-ar fi putut;
Dar moaşa casii l-a aflat
Că are laptele bătut.

Aşa, Ion cu colonelul
Lucra-ntr-o seară la grăpat.
Când iată doamna înfoiată
Sus în balcon s-a arătat.

Ion numaidecât se-ntoarse
Si se opri pe gânduri dus,
Uitându-se plin de mirare
La malacoful cel de sus.

Don'Colonelul îl întreabă:
- Ce te-ai holbat aşa, ţigane?
- Mă mir, trăiţi, don'Colonel,
Mă mir de ce văz la cocoane;

Cu malacofu-aşa umflat
Cum poţi s-o pupi? că nu se poate
Nici să te-apropii. - Măi ce prost!
Ţigan! când vreau s-o pup, şi-l scoate.

- Şi-l scoate? a răspuns Ion;
- Aşa ţi-e vorba?... A-o-leu!
- Aşa, trăiţi, don' coronel...
Aşa... o pup şi eu!