Cameleon-femeie

Sonet decadent, simbolist-vizual-colorist.

Icoană străvezie, în cadrul sumbru-al vieţii,
Cu părul ei sur-galben, cu ochi închis-albaştri,
Sclipi deodată clară, vis roz al tinereţii,
Cum în obscure-azururi apar pribegi blonzi aştri.

O văz fugind prin codrul cel verde de jugaştri —
Era Erato albă iluminând poeţii. —
De-a ei priviri focoase ar fi roşit sihaştri
Păliţi, chlorotici, vineţi de greul bătrâneţii.

Purta bacanta-mi nuferi, bujori şi violete,
Învesmântată magic în daurite plete
Şi-n varii polichrome bibiluri şi altiţe...

Îmi arunca pupila-i divine curcubee;
Dar eu, nebun! zic: „Spectru! Cameleon- femeie!
Fugi! sufletul ţi-e negru şi maţele pestriţe!”