Thalasa

Arama rânjitoare a lunii sparge norii,
O voce străvezie răsună-n minaret,
În umbra pimentată palpită sicomorii,
Cu braţul peste mare adoarme un poet.

Potasice principii lovind topuzu-i gol,
Cu tensiuni rezolvă contactul noţiunii,
Cuprins de-o împietrire de antic discibol
Ridică fruntea-i cheală spre clarul disc al lunii.

E Thalasa, efebul de-origine-anonimă,
E Thalasa, aedul, adolescent prepus,
Îl stăpâneşte Eros cu vraja lui sublimă,
Şi minţile-i abstrage cum stă cu faţa-n sus.

Şi-acum, când de lumină un sentiment confuz
Se culcă peste lume ş-o-mbracă-n poezie,
Aedu-şi ia în mână spasmodicul topuz
Şi-azvârlă către stele stropiri de ambrozie.