Excelsior (Caragiale)

Precum suav-aromă
a florilor plăpânde

De zefir se ridică,
se-nalţă şi se-ntinde
Pe ape şi câmpii;
Precum raza de soare
prin spaţiuri străbate
Şiduce-a ei lumină
pe globuri depărtate
L-a sferelor copii,

Astfel acum în ceruri
creştina voastră rugă
A străbătut ca raza
cu-a fulgerului fugă
L-al lumii creator,
Şi spiritele bune
l-a lui sfinte picioare
Prea bucuros supus-au
pioasa adorare
De voi făcută-n zori.

Atuncea, stând în tronu-i
puterea cea divină
Căreia şi Archangheli
şi Serafimi se-nchină,
Noi ruga oferim...
Tăcerea este mare,
sublimă sărbătoare!

Puternicul părinte
va face-ncoronare
Preasfântului Efrim!

Tăcerea Christ o rupe
cu-accentele-i divine;
El binecuvântează
p-Efrim care ne vine
În misii pe pământ,
Şi-i zice: «Mergi acuma,
cu sfânta armonie
Ridică şi îndreaptă
căzuta Românie
Prin şapcă şi cuvânt!»

Sfântul Efrim purcede,
cu şapca de rigoare,
În ţara românească
el vine să doboare
Al viciilor zbor.
Iubirea şi dreptatea
el vrea să stabilească,
În inima umană,
el vine să-ntărească
Speranţa-n viitor!

La Bucureşti soseşte,
Speranţă-i iese-n cale,
Strigându-i vesel:“Nihil
sine Hasdeo! Vale!
Iubitule Efrim!
Ce vrei tu? vrei diurnă?
vrei două lefuri bune?
Inspectorate? premii?
şi misii? ce vrei? spune!
Ce vrei - îţi oferim!”

Efrim, d-emoţiune,
nimic alt nu mai poate
Speranţii să răspunză,
decât: “Le vreaupe toate!”
...Pe toate le şi are...

Şi-aşa, trimisul nobil
al lui Christos, Efrim,
S-a rencarnat pe lume.
Toţi strigă: “Aferim,
Efrim! şi la mai mare!”