Elegie (Caragiale)
De la Wikisource
| Elegie de Ion Luca Caragiale |
Sărac, fără putere,
În lume sunt ursit
Prin valuri de durere
Să trec necontenit
Am suflet... dar suspine
Printr-însul trec mereu,
Precum trece prin vine
Al morţei fior greu;
Căci el daca iubeşte
Un dulce nenufar,
Iubirea-i se umbreşte
De un dispreţ amar!
În van vreau prin iubire
Ferice să mă fac:
Vai! nu e fericire
Aici pentru sărac!...
O zi n-avui senină
În care să trăiesc;
Viaţa-mi azi declină,
Ca floarea mă pălesc!
Durerea mi-este mare,
Profund e al meu dor!...
O! lacrime amare,
Grăbiţi! căci voi să mor!
Sonete - Şarla şi ciobanii - Unui poetastru - Unui amic înecat în datorii - Elegie - Versuri - Jalba hoţilor din închisori - Mandatul - Iarna - Cochetărie - Epigrame - Doi academici - Parol doner - Unei copile - Nea Istrate - Excelsior - Magnum Mophtologicum - Ion Prostul - Erato, scapă-mă! - Pe oceanul vremii - Suveran şi curtezan - Cameleon-femeie - Moartă!... - Criticilor mei - Amiaza maura - Moartea protestantului - Eros - Da... nebun! - Discreţie - Thalasa - Glic - Finis - Triolete simboliste - Din carnetul unui poet simbolist - Filozoful Blagomirea - Declaraţie simbolistă - Ruga spiritistului - Primăvara - Sonet brutal - Baladă - Pohod la şosea - În curând - Crucea şi semiluna - Graţia domniţei - În gondolă - Steaua - Idila - Amicului meu Gion - Ab irato - Mauvaise Humeur - O, Nirvana! - O şedinţă la "Junimea" în ajunul Anului Nou - Sfânt-Ion - Prea sărac
Fabule: Duel - Bietul Ion - Temelia - Talmud - Mic şi mare - Mângâiere - Boul şi viţelul - Savant - Odă - De ce?
