Siretul

Jump to navigation Jump to search
Siretul
de Dimitrie Bolintineanu


I[modifică]

„Viața, orice bunuri într-această lume
Dăm cu fericire pentru-al țării nume.
Toate sunt plăpânde pe acest pământ;
Numai bărbăția trece de mormânt.
Bărbăția noastră pe străin încântă...
Limbile vecine bine ne cuvântă.
La numele nostru toți se-nturnă blând
Și privesc românul de mărire-arzând.
Din vrăjmașul sânge, cu-armele sublime
Scris-am dreptul țării în viitorime.
Iată ce ne face voioși să luptăm,
Pentru țara noastră zilele să dăm."
Astfel este cântul celor care mor
Și vestește fala sufletelor lor.

II[modifică]

Leahul strică pacea și prin țări robește.
Rareș cheamă capii și-astfel le vorbește
— „Scris-am prin solie răilor străini
Să nu calce pacea, dulce la creștini...
Iată cum soliră: Pacea nu-i călcată,
Numai mintea voastră este turburată.
Aste vorbe-s bune pentru staturi mari,
Între două nații libere și tari...
Nu pot să le zică o vasală țară
Ce de-atâtea oare am supus la heară."
La aceste vorbe toți se inimau;
Toți spre răzbunare brațul își armau.

III[modifică]

Pe Siret la vale Petru Rareș pasă.
Capii leși cu toții stau fălos la masă.
Siguri de izbândă, împletesc cu flori
Cupele de aur printre sărbători.
Ați văzut lăcuste ce-n noroase droaie
Se strecor în aer ca un nor de ploaie,
Ce-și precurmă zborul și cobor din nori
Unde văd o vale cu frumoase flori,
Apoi fără veste, crude și flămânde,
Mistuiesc îndată plantele plăpânde,
Ierburile-amare care le displac,
Coadele tăioase ce căzute zac?
Astfel și moldavii trec, s-opresc d-odată,
Sparge a Lehiei tabără armată.