Petru și Asan

Jump to navigation Jump to search
Petru și Asan
de Dimitrie Bolintineanu


Împăratul Anghel șade în palat,
De mai-marii țării mândru-nconjurat.
Printre capii oștii intră doi străini,
Doi români din Mezii, mândri ca doi crini!
— „Împărate-doamne! la-ne în oștire,
Dar ne lasă-a noastră veche moștenire!"
— „Nu voi pune-n oaste doi români barbari.
De vă place lupta, mergeți la bulgari!"
— „Împărate doamne! Nu se cade ție
Astfel de mustrare cu-astfel de mânie!"
Anghel trage-o palmă fratelui primar.
El înclină capul, însă geme-amar.

P-o măgură neagră cei doi frați s-adună;
Jură să nu moară fără de răzbună...

După-a lor chemare, mezii și bulgarii
Se cobor din munte sub cei frați primari.
Sate și ținuturi celor doi se-nchină.
Tremură, pălește fala bizantină.
Anghel pasă însă spre răsculători.
Cei doi frați vorbiră către luptători
— „Până când românul capul o să plece
Umilit sub jugul tiraniei grece?
Cela ce dă viața, printr-un magic vis
Îngerul său dulce nouă a trimis
Și ne-a zis: purcedeți cu îndemânare
Și vă bateți mândru pentru neatârnare!
Domnul tuturora astfel a voit.
Nu sunteți poporul Domnului iubit?

Grecii, prin mândrie și prin necredință,
A pierdut amorul de la providință.
Domnul ne trimite în acest război...
Credeți întru Dânsul și va fi cu voi."

Astfel ei vorbiră către luptători.
Și atacă p-Anghel prin adânci strâmtori.
Cum din munți se varsă, urlă cu urgie,
Undele de ploaie după vijelie,
Se cobor românii spre vrăjmași în văi...
Anghel pierde lupta și soldații săi
Și abia c-o sută de viteji, prin apă
Roșie de sânge, împăratul scapă.