Cornul lui Sas

Jump to navigation Jump to search
Cornul lui Sas
de Dimitrie Bolintineanu


I[modifică]

Încetează, țară dulce și iubită,
A spera mai bună, mai frumoasă-ursită,
Pe cât timp în viață nu vei căuta,
În trufașe lupte, fericirea ta!
Lanțu-ncinge numai brațe nearmate,
Slabe de robie și de lașitate.
Dar a ta ursită, o, patria mea,
A pieri-n uitare, scrisă nu era!
Misia-ți în lume fuse glorioasă...
Pentru ce pleci capul, țara mea frumoasă?
Este încă timpul; moartea n-a cuprins
Tot sufletu-ți nobil de durere stins.
În a vieții carte, zile de putere
Poți să afli încă, țară de durere!
Scaldă al tău suflet în al vieții foc,
Între popoli liberi ia-ți mărețul loc!

II[modifică]

Oștile polone pe Cornul lui Sas,
Cu trufie mare tăbărând, au mas,
D-acolo Potoski domnului dă știre
„Noi avem pe țară drept de moștenire,
Câștigat prin moartea vechilor eroi.
În pământu-acesta noi suntem la noi!"
Astfel scrie leahul îngâmfat de fală
Și-n plăceri molatici inima-și înșeală.
Astfel scrie leahul; dar acest popor
Nu plecase încă inima sub dor.

Domnul se ridică cu a lui oștime
Și, lovind, zdrobește oștile străine.

Armia polonă laurii-a pierdut.
Unii leși s-aruncă și se-neacă-n Prut;
Alții scap prin fugă ș-alții prin robie.
lar moldavii taie... strig cu ironie
„Ce luați d-a fuga, strănepoți d-eroi,
În pământu-acesta nu sunteți la voi!"

Șase mii, în luptă, din poloni picară;
Pe Potoski-l duce coperit de fiare.