Mărirea lui Mihai
I
[modifică]Din trei țări române, cei mai mari s-adună
Și cu trei coroane pe Mihai cunună.
La prea mândre mese căpitanii-nchin
Pentru sănătatea regelui creștin.
Dulcile speranțe ce pe toți conjoară
Împletesc cu roze timpul care zboară.
Mâna verginală, fragedă ca crin,
Atrăgea din harpe sunetul divin,
Iar accentul vocii cei armonioase
Se-ntuna cu-aceste vorbe grațioase:
„Tu, reunire splendidă,
De minte, de tărie,
D-amor; cerească glorie!
Sublimă armonie!
Ce-n coama dalbă-a zorilor
Verși valuri auroase
Și pe gurița verginei
Pui roze grațioase,
Unește d-astăzi țările
C-o singură cunună!
Protege-a noastră patrie
Și domnul ce-o rejună!
Ascultă rugăciunile-i,
Vezi lacrimile-i line
Ce zbor cu fumul florilor,
Prin spațiu, către tine!"
Astfel cântă hora junelor vergine.
Dar Mihai revarsă lacrime divine.
II
[modifică]Domnul trece noaptea singur în veghere.
Inima-i răpită fuge spre durere,
Până somnul dulce cu-aripa-i d-eben
Vine de-i îmbată sufletul său demn.
Printre vise vede o fantasmă dulce.
Fața-i ca lumina florilor străluce,
Ca torent sub soare râură-ai săi peri;
Ochii-i plini de lacrimi seamăn rupți din ceri.
Vălu-i alb ca crinul grațios se-ndoaie,
Brâu-i strălucește c-arcul cel de ploaie.
Ea vorbește... — „Cerul binevoitor
Preursește țării splendid viitor;
Însă tu pieri-vei fără bucurie,
Cei străini preda-vor țările c-urgie,
Ce prin ani de chinuri să vă curățiți
Suferința-nalță popolii robiți
Fierul vechi prin flăcări astfel tinerește."
Zice și dispare... Domnul se trezește.