Copăcenii

Jump to navigation Jump to search
Copăcenii
de Dimitrie Bolintineanu


Cuprins

I[modifică]

Plângi, frumoasă țară, lacrime de sânge!
Plângi, precum durerea ne-ncetat se plânge,
Căci amărăciunea ce te-a-nconjurat
Sufletul tău fraged crud a fărâmat!
Fiii tăi cei vitregi fost-au pentru tine
Mai amari ca vârful sabiei străine!
Ei te dară sclavă la tiranii tăi —
Tu bătuși trei secoli pe nemicii răi;
Dar putuși învinge dalba tinerețe
Ce simțeau spre fiii-ți plini de frumusețe?
Le lăsași tu capul cel încununat.
Ei ți-au smuls cununa, la străini a dat.
Îi lăsași să joace cu-armele sublime
Ș-ai tăi fii le dară hordelor străine.
Plângi, ș-ascunde plânsul, să nu dezvelești
Rușinoasa faptă celor ce iubești.

II[modifică]

Intră prin Moldova mii de turci, tătari,
Domnul cu muntenii și făloși maghiari.
Domnul României scrie lui Dumbravă
„Nu venim a bate țara noastră bravă,
Ci să scoatem domnul cel nelegiuit
Ce-naintea Porții s-a disprețuit.
Vin'de te închină domnului ce vine,
Cărui toată țara să-i dorească bine."

III[modifică]

Falnicul Dumbravă pe boieri chema
Și citind scrisoarea le vorbește-așa
— „Iată-acum cu totul țara sub sclavie!
Dar ce-mi face viața și mai crudă mie
E să văz românul astăzi trădător
Aducând străinii contra țării lor!
Câți din voi au încă sufletele pline
De mărirea veche, vie după mine!"

IV[modifică]

Soarele se-nalță sub un cer senin.
Peste patru taberi varsă raze lin.
Dar sub cort, la masă, cei mai mari s-adună...
Muzicile joacă, cupele răsună.
Acolo se vede pentru prima ori
Domni români să-nchine pentru-apăsători,
Căci din timpu-acela suflete-njosite
Apăreau pe tronul țării strălucite.

Oastea lui Dumbravă peste câmp senin
Vine către corturi... Ambii domni închin!
Vine, dar lovește pe convivi la masă.
Domnii, cu teroare, mese, corturi lasă.
Ionașcu vine. Din trei părți de loc
El lovește turcii și-i trăsnește-n foc.
Apoi cade p-unguri, fărâmă c-urgie,
Cei mai mulți, de moarte, scapă prin robie.