Thalasa

Jump to navigation Jump to search
Thalasa
de Ion Luca Caragiale


Arama rânjitoare a lunii sparge norii,
O voce străvezie răsună-n minaret,
În umbra pimentată palpită sicomorii,
Cu brațul peste mare adoarme un poet.

Potasice principii lovind topuzu-i gol,
Cu tensiuni rezolvă contactul noțiunii,
Cuprins de-o împietrire de antic discibol
Ridică fruntea-i cheală spre clarul disc al lunii.

E Thalasa, efebul de-origine-anonimă,
E Thalasa, aedul, adolescent prepus,
Îl stăpânește Eros cu vraja lui sublimă,
Și mințile-i abstrage cum stă cu fața-n sus.

Și-acum, când de lumină un sentiment confuz
Se culcă peste lume ș-o-mbracă-n poezie,
Aedu-și ia în mână spasmodicul topuz
Și-azvârlă către stele stropiri de ambrozie.