Sfânt-Ion

 

Frunzuliță chimionu,
Chimionu, anasonu,
Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu,
Să prăznuim patraonu
Cu Jenică Arionu!
Să mai mergem la fiatru
Să văz doi jandari cât patru!

Că era mare-mbulzeală
De-mi venise amețeală;
Că Jenică Arionu,
Pasămite-i farmazonu,
A tras la loja de sus
Și drept în față ne-am pus,
La lojă de beletaj,
Unde-i mai mare blamaj!

C-apoi stam și petreceam
Și în lojă chef făceam,
La poliție nici gândeam,
La poliție, bat-o vina!
Că ea e toată pricina,
Ea cu colonel Algiu,
Ursuzu și belaliu,
Nu i-aș mai vedea chipiu!

Că toamna când petreceam
Ș-ăl mai mare chef făceam,
Iacă-i domnu colonel
Ne poftește frumușel
Să mergem la ceai cu el,
Și la ceai și la cafea,
La soarea cu refenea,
Și ne-ncântă, ne descântă,
Bată-l măiculița sfântă!
El tot haide! noi tot ba!
Ne-a-ntețit cu dragostea;
Noi trăgeam, el ne-mpingea,
Tot așa și iar așa
Pân-am ajuns în antrea.
Aici, hop! și comisari,
Ipistați, sergenți, jandari
Cu niște chivere mari,
Măiculiță, ce vlăjari!
Nalți d-un stânjen fiștecare,
De jurai că sunt călare.
Noi nu vream de loc, ei: „Hai!
Hai la domnu polițai,
Să vă trateze cu ceai,
Și cu ceai, și cu cafea,
La soarea cu refenea!”
Și ne-a dus, măre, ne-a dus
Când pe jos și când pe sus,
Și la secție ne-a pus
Pe saltea și pernă moale,
De le simț ș-acu la șale,
Și de-acolea mai la vale,
Unde, ce să vă mai spui?
Unde-i pasă omului,
Unde-i greu voinicului,
La-nnodatul bumbului!
Dacă văzui și văzui
C-am căzut pe mâna cui?
Pe mâna Algiului,
Ce m-apucai de făcui?
Sai din loc și poc! și paf!
Am făcut o lampă praf!
Și pe urmă ce făceam?
Ca un leu mă repezeam
Și cu pumnii dam în geam,
Și trăgeam și iar trăgeam
Până când mi ți-l spărgeam.
Atuncea Algiu numa
Văzu că s-a-ngroșat gluma,
Și cum este el șiret,
A recurs la marafet
Și ne-a turnat la secret
Cam pe lângă cabinet;
Și pe loc a poruncit,
Că zicea că am răcit,
Să ne tragă de năjit
Cum se trăgea mai-nainte,
Cu curea și spirt fierbinte,
Cât lumea s-o ținem minte
Nu-l mai ține, doamne sfinte!
Și cum stam noi la secret
Cam pe lângă cabinet,
Pasămite că de jos
Ne venea în sus miros;
Că unde-ncep să strănut,
Și cu Jean să mă sărut
Și să-i urez la mulți ani,
Sănătate, chef și bani,
Și fiatru permanent
La lojă cu-abonament,
La lojă de beletaj,
nde-i mai mare blamaj.
Da' pesemne-amoniacu
Făcu efect, lua-l-ar dracu!
Că ne trecu uluiala
Ș-am rămas doar cu zăpreala.
Și când ne-am fost luminat,
Iacă-i vine și Scarlat
„Ce-ați făcut?” ne-a întrebat.
„Ce să facem! am zis noi;
Eram Ioni amândoi
Am cinstit, măre, cinstit,
Patraonu-am prăznuit,
La fiatru c-am venit,
Lojă bună c-am găsit.
Să vedem și noi Voivodu1,
Cum l-a văzut tot norodu,
Da' polițaiu, nerodu,
Pasămite era beat!
Dânsul de bucluc ne-a dat.
Da' acu dă-ne tu drumul,
Că ni s-a risipit fumul,
Și fiatru s-a închis,
Nu mai ai nimic de zis!”
Și atunci bietul Scarlat,
Pe loc drumul ne-a și dat.
Da' Orăscu ca Orăscu
Ce te faci cu mai — Orăscu2?
Cu Hășdău și Odobescu
Și cu Anghel Demetrescu?

D-apoi lasă-te pe mine,
C-am să-i regulez eu bine.
Că din secție ieșind,
Am fost doi tot la un gând,
Cum avem și-un patraon,
1 Voievodul țiganilor, operetă.
2 Titu Maiorescu, atunci ministru al Instrucțiunii Publice
și al Cultelor.
Și eu și el tot Ion.
Sache și cu Arion!
Și-am strigat și eu și el
„Hai degrabă la Purcel!”
Ș-aci, tot la un gând iar,
Am cerut câte-un pahar,
Un pahar de turburiu
Să ne treacă de Algiu,
Ursuzu și belaliu,
Nu i-aș mai vedea chipiu!
Să ne dregem la stomac,
Arză-l focu-amoniac!

Și nu știu ce-mi vine mie
„Ad-o coală de hârtie
Ș-un condei frumos!” și scrie!

Scriu și scriu și la minut
Un raport am așternut
Contra colonelului,
Contra polițaiului;
Ș-am să merg la minister
Cu raportul meu, să cer
Să-l scoață din prefectură
Că s-a dat la băutură
Și prea face tevatură.

27 februarie 1897, atelierele tipografiei „Epoca”