Șarla și ciobanii
Aspect
- (Poveste)
- Acum vro șeapte sau opt ani,
- Niște ciobani
- Căutau să pripășească
- Un dulău, ca să păzească
- Pe oi
- De lupi. - Vai de noi!
- Vor zice-ndată unii liberi-cugetători:
- N-are să vie-o vreme
- Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme?
- Zău, după mine, de multe ori
- Cugetătorii-liberi sunt
- Ființe prea ciudate;
- O clipă nu te lasă s-ai parte decuvânt.
- Să n-apuci, din păcate,
- Să-ncepi cu dânșii vorba, c-apoi să te mai ții
- Sute și mii
- De cugetări înalte și reflectări profunde
- De mult rabd, îns-acuma voiesc a le răspunde
- Da, domnii mei,
- Cu prea mare dreptate
- Aveți cuvinte de pietate
- Pentru miei...
- Sau oi... dar, docamdată,
- Liberi-cugetători,
- Ascultați povestea cu ciobanii; ori...
- Eu voi tăcea ca să v-ascult.
- Nu zău! îmi place foarte mult
- S-aud palavre lungi și late,
- Și despre-aceasta probe pot da necontestate:
- La Cameră sunt nelipsit.
- Și, la tot ce s-a vorbit
- În Atheneu
- Eu
- Am fost cel mai fidel dintre auditori.
- Fac haz pe oratori...
- Dar... să lăsăm acestea,
- Și povestea
- Începută să urmăm:
- Ciobanii noștri, așadară,
- Plecară
- Dulăul să-și găsească.
- Umblară cât umblară
- Și detere-n sfârșit
- D-o javră jigărită,
- De foame leșinată, cu părul năpârlit.
- Cum îi văzu,
- Potaia-afurisită
- Își puse coada-ntre picioare, făcu trei tumbe și-ncepu
- Să se tăvălească,
- Să se lingușească,
- Să chelălăiască,
- Ca toți câinii nemțești
- Când, leșinați de foame, doresc să-i miluiești.
- Li se făcură milă de șarlă: o chemară,
- Șarla-i urmă,
- Și-astfel cu toți plecară.
- O duseră la stână și șarl-aci jură
- Pe lege. - Cum se poate?
- Dar șarlele n-au lege, ș-arfi de necrezut,
- Veți zice; fugi d-acolo! -Știu bine-aceste toate,
- Dar iacă s-a putut!
- Șarla jură pe lege, onoare, conștiință,
- Nu râdeți de,... să fie un câine de credință.