Pohod la șosea

Jump to navigation Jump to search
Pohod la șosea
de Ion Luca Caragiale
Publicată în Claponul, foaie hazlie și populară (1877), Nr. 2 pag. 22-28 și în Almanahul Claponului pe anul de la Mahomet 1295, de la Christos 1878.


De mult se vorbea,
Se tot auzea
Că are să fie
Mare bătălie
Și că-n București,
Au de gând să vie
Oștile rusești,
Căci de-aici se poate
Laolaltă toate
Lesne să pășească
În țara turcească.

Vreme a trecut,
Și nu s-a văzut
Un muscal măcar;

Toți îi așteptau
Însă în zadar:
Rușii nu soseau.
Trecu ce trecu
Și cam începu
A se arăta
Pe ici pe colea,
Câte-un ofițer
Singur și stingher —
Când se pomeni
Lumea într-o zi
(Mai alaltăieri)
Că sosesc aci
Mii de ofițeri:
Să calci unde vrei
Te-mpiedici de ei.
Tot muscali de soi
Gata de război,
Care toți firește
Vorbesc muscălește,
Și care au vestit
Cum că negreșit
Peste prea puțin
Toți muscalii vin.

Vestea zboară iute,
În zece minute
S-a dat sfoară-n țară,
Că va să sosească
La șosea afară
Oastea muscălească...
Și iată-n sfârșit
Că a și sosit!

La zi-ntâi de Mai
A pornit alai,
Gloată peste gloată
Merge lumea toată,
Claie pe grămadă,
Pe muscali să vadă.

Astăzi, știu că are
Tramvaiul cătare.
Dinjos de Teatru
Urcă și coboară,
De par-că-i la moară,
Câte trei și patru
Ba și cinci vagoane
Pline de cocoane,
Umflate, gătite
Și sulemenite.
Iar pe tramvai sus
Grămadă s-au pus
Sumă de monșeri
Amploiți, becheri,
Tot galant gătiți,
După cum îi știți.

Mahalale-ntregi
— Zdraveni și betegi —
Tineri și bătrâni,
Calfe și stăpâni
Cu-ai lor ucenici,
Cu toți mari și mici;
Slujnici, jupânese
Și negustorese;
Apoi mărginașii
Și meseriașii,
Târgoveți mulțime
Și mitocănime
— Toți din Capitală,
Dau cu socoteală —
Cu-ale lor femei
Încet după ei,
Au pornit cu toți
— Să-i numeri nu poți —
Cu prăsila lor:
Toți să vadă vor
Oștile rusești
Lângă București.

Sub cer călduros
Merg încet pe jos,
De zăduf și soare
Sunt plini de sudoare.
Cam pe la nămiez
Or s-ajungă, crez.
Toți din mahalale
Duc în mâini basmale
Cu fel de mâncări,
Și pe urma lor,
Urma tuturor,
Pe două cărări
Vine-un popă beat,
Frânt și asudat
De mult ce-a umblat
Și pe gât a dat...

Iar pe urma lui,
Un copil mucos
— Nu se știe-al cui —
Tare obosit
De-ai lui rătăcit,
Plânge obidos,
Și pe nas, pe bot,
E mânjit de tot.

Toți cu toții dară,
La șosea afară,
S-au dus să privească
Oastea muscălească.
Căței și purcei
Merseră și ei,
După cum scris este
La orice poveste.

Numa-ntr-o chilie,
Singură, pustie,
O babă rămase,
Care de ani șase
Ologită sta
În chilia sa.
Numai ea rămasă
Singură acasă
Și în mahala
Biata se văita
Și se tânguia:
— „Oameni buni! (striga)
Mi-aduceți și mie
Pomană să fie!
Măcar un cazac...
Nu de altceva
Ci numai de leac!”