O ședință la "Junimea" în ajunul Anului Nou

Jump to navigation Jump to search
O ședință la "Junimea" în ajunul Anului Nou
de Ion Luca Caragiale


Berbantul Ghermani, cel dintâi sosit, se plimbă agitat prin salon și învârtind bastonul cântă:

Ființa-mi jună duios te cere,
Scoțând suspinuri neîncetat,
Iar tu, iubito, vreo mângâiere
Nu-i dai să fie mai ușurat.

Jak Negruzzi, intrând, cu vocea stinsă [1]:

La jocuri cu Lucsița ades mă întâlneam,
Când ea era copilă și eu copil eram,
Aveam în tot momentul certări și împăcare,
Eu mă certam prin semne și ea cu vorbă tare.

Menelaos, după ce a ascultat uimit, dus, transportat cu gândul în Câmpina-Wagon:

Aferim, bre, Jak,
Ce craidon, ce drac,
Mare șarlatan,
Îh! Aman, Aman!

Jak Negruzzi:

Un fruct este puterea, ce-nșeală la privit,
Frumoasă-i este coaja, dar miezu-i putrezit [2].

Menelaos, exclamând cu regret:

Putere!... oh! puterea,
Ioc, puterința mea.

Marghiloman, copilul Eyolf al lui Titu, intră călare pe băț:

Frunză verde de susai,
Oh! vai!
Ca mâni vine luna mai
Și-alergările de cai,
Hi, hai!

Tache Laurian apare cântând:

Nevastă, bărbatul tău
Prăpădi-l-ar Dumnezeu,
Căci p-acasă nu-l mai ții,
Și se ține de prostii.
No, frache, No!

Ștefan Mihăilescu:

S-au dus Tachii amândoi,
Vai de noi!
În comisii n-om mai fi,
Candidați n-om mai trânti,
Și nici n-om mai întâlni,
Candidate durdulii,
Cu ochi negri, ochi căprii...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Orologiul cu cuc, hărăzit clubului de conu Lascar, cântă 12 ore.

Carp proorocul intră ca un duh și văzând fața junimei, o infierează cu cuvintele poetului:

Du-te, du-te, du-te de unde-ai ieșit,
Pasăre de pradă, ziua a sosit.

Titus Livius Barbișonus, care se oprise-n prag, cu mâna stângă sprijinită de brațul drept, iar cu făcătoarea de cruci ținându-și elegantul și elocventul său barbișon, încruntând schopenhauerica sa frunte, adaugă cu vocea cavernoasă a unui alt pater al lui Hamlet:

„Alles bis hier,
Alles ist hin”.

În vremea asta cineva de afară se aude fluierând o arie din Rotarul de Pascaly, care se sfârșește așa:

S-a dus, măre, dura, dura,
Peste mări și peste văi,
S-a dus, măre, dura, dura,
Ciocoimea de lingăi.
A scăpat iar biata țară,
Și-ăl sărac, și-ăl impilat...
În sală... o tăcere Negruzziască!

[1]

Și lebăda, se zice, la moarte glăsuiește,
Mirare deci nu fie că Iacob chiar vorbește (n.a.)

[2] Vezi Opere complecte de Jak Negruzzi, în pod la librăria Socec (n.a.).