Prietenie apusă

Jump to navigation Jump to search
Prietenie apusă
de Alexandru Macedonski


I[modifică]

Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi --
Pitorească o zărirăm printre plante urcătoare,
Și era prietenie între noi, și zi cu soare,
Zi de vară-apunătoare spre poeticele culmi.

Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace
Și pârâul fără zgomot o scălda și se ducea,
Nici o șoaptă omenească adierea n-aducea,
Ci abia ieșea un freamăt de sub frunzele opace.

Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi, --
Și era pârâul neted ca un luciu de oglindă;
Însă soarele de vară își sfârșise-a lui colindă...
Se-nnopta prietenia și poeticele culmi.
    Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi. —

II[modifică]

Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă...
Avea dafini la intrare și năuntrul ei cânta
Visul clar al poeziei, voce-n veci armonioasă,
Când e-n taină-nsuflețită de-o simțire ca a ta.

Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească...
La intrare verzii dafini o-nfloreau fermecători,
Avea aer împrejuru-i, soare cald s-o poleiască
Casa ta ce-adăpostise anii tăi surâzători.

Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă,
Și puteai să dormi năuntru de restriște neatins;
Însă, — soarta e pe bunuri pământești invidioasă...
Când un vis ne nălucește, strălucește, și s-a stins:
    Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă.

III[modifică]

Inspirarea te-aripase să atingi înalte culmi,
M-ai chemat să-ți fiu prieten — frați de cruce ne legasem,
O simțire și un cuget să ne turbure jurasem;
Moara ta zăcea devale, liniștită — printre ulmi. —

Către culmile înalte inspirarea te-aripase
Pentru mine erai zeul unui vis olimpian,
Visătoarea armonie ce răsare pe pian
Și de care al meu suflet iubitor, s-amorezase.

Te-aripase inspirarea să atingi înalte culmi,
Și pornisem, mână-n mână printre-a vieții mișelie,
Învrăjbiți ne ducem astăzi în fatala vijelie...
Moara ta zăcea devale, liniștită — printre ulmi —
    Te-aripase inspirarea să atingi înalte culmi.