Epigraf
Să mă spele de insulte nu mă-ncerc să fac apel
La un veac ce nu cuprinde decât patimă în el
Și în care tot nerodul are dreptul să vorbească
Ca dovadă-ntemeiată de prostia cea obștească.
Cât e țara noastră toată văd mulțimi fără simțiri,
Creieri stinși de întuneric, inimi roase de-njosiri.
Dar când patru generații peste moartea mea vor trece,
Când voi fi de-un veac aproape oase și cenușă rece,
Va suna și pentru mine al dreptății ceas deplin,
Ș-al meu nume, printre veacuri, înălțându-se senin,
Va-nfiera ca o stigmată neghiobia dușmănească,
Cât vor fi în lume inimi și o limbă românească.
Valțul rozelor - Excelsior - Stepa - Cu morții - Vis de mai - Psalmi moderni - Noaptea de noiembrie - Sub stele - Acșam dovalar - În răstriște - Plecare - La bestii - Naiada - Apolog - Noaptea de mai - Castele-n Spania - Orchestrare - Noaptea de martie - Zori roze (Imitație) - Prietenie apusă - Vaporul morții - Primăvara - Bucolica undă - Pe balta clară - Noaptea de februarie - Niponul - În noapte - Libelule - În atelier - Hora - Noaptea de ianuarie - Homo sum - Fântâna - Moise - Bătrâna stâncă - Epigraf - Ospățul lui Pentaur - Neron - Zi de iarnă - Avânt - Vânt de toamnă - Tu ce ești a naște - Se duce... - Stuful de liliac - În arcane de pădure - Pădurea - Între frunze - Epigraf - Faunul - Noaptea neagră - Când aripi... - Ură - Noaptea de iulie - Răsmelița morților - Noaptea albă - Visul fatal - Cântecul și poetul - Către viitorime - Gândului