Moise

Jump to navigation Jump to search
Moise
de Alexandru Macedonski


Când scăzu al său prestigiu, răzvrătiți când fură toți,
Vrând să aibă glas profetic, suflet nalt de patrioți,
Biblic vers pe buze moarte, zeu semeț sub tâmple-nguste,
Moise fața și-o ascunse între mâinile auguste.

Preanțeleptul, de trei zile, în extazul lui de sfânt
Era stei de nemișcare și cu ochii în pământ...
Credincioși îi rămăsese vre o doi — dar fiecare
„Oare nu mai ești tu Moise?" îi striga cu voce tare.

„Marea Roșie nainte-ți zid de apă nu stătu?
Faraonul înăuntru nu-l făcuși de s-abătu?
Oastea lui cea strălucită n-o târâși să piară-n valuri
Cât din toată grozăvia numai oase zac pe maluri?

Nu făcuși din piatra stearpă să țâșnească alb izvor
Care-a curs ca râu de lapte pe al mușchiului covor?
Și-n pustie, pe când foamea ne-a fost aprigă dușmană,
Nu ne-ai dat îndestularea când ne-ai dat cereasca mană?

Scoală — ceasul de restriște nu mai este"... — Dar, tăcut,
Se-nălță de jos profetul între-ai săi neîntrecut,
Și urcându-se în munte sub a serii strășnicie,
Cu nori groși de ceață albă se-mbrăcă pe vecinicie.