Între frunze
Grădina este plină de taina fericirii
Și nu e fir de iarbă de-alt fir nendrăgostit;
E mai, când nu e frunză să n-aibă al iubirii
Fior nedeslușit.
Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată,
Garoafa râde-n soare cu roșul ei mănunchi,
Iar vița se ridică pe măr, amorezată
De verdele său trunchi.
Rochițele, în brațe subțiri, dar încordate,
Strâng vișinul, și cracă cu cracă-l cuceresc,
Cireșele, alături, sub frunze-mperecheate,
Roșesc și se iubesc.
Din totul se înalță un cântec către soare
De dragoste nespusă, de dulci îmbrățișări,
O falnică poemă de strofe arzătoare,
De tainice oftări.
Ascultă: e grădina întreagă, ce unește
Simțirea ei suavă cu cântecul din noi,
Și cerul din adâncu-i de aur ne privește
Zâmbindu-ne prin foi.
Valțul rozelor - Excelsior - Stepa - Cu morții - Vis de mai - Psalmi moderni - Noaptea de noiembrie - Sub stele - Acșam dovalar - În răstriște - Plecare - La bestii - Naiada - Apolog - Noaptea de mai - Castele-n Spania - Orchestrare - Noaptea de martie - Zori roze (Imitație) - Prietenie apusă - Vaporul morții - Primăvara - Bucolica undă - Pe balta clară - Noaptea de februarie - Niponul - În noapte - Libelule - În atelier - Hora - Noaptea de ianuarie - Homo sum - Fântâna - Moise - Bătrâna stâncă - Epigraf - Ospățul lui Pentaur - Neron - Zi de iarnă - Avânt - Vânt de toamnă - Tu ce ești a naște - Se duce... - Stuful de liliac - În arcane de pădure - Pădurea - Între frunze - Epigraf - Faunul - Noaptea neagră - Când aripi... - Ură - Noaptea de iulie - Răsmelița morților - Noaptea albă - Visul fatal - Cântecul și poetul - Către viitorime - Gândului