Apolog
| Apolog de Alexandru Macedonski |
Semănătorul printre brazde lăsa sămânța lui să cadă
Ș-o parte i-o lua furtuna și paserilor o da-n pradă,
O parte s-așternea pe stâncă și să rodească nu putea.
Și altă parte pe sub iarba ce repede o-năbușea,
Dar partea ce s-oprea-ntre brazde, c-o însutită rodnicie
Îl răsplătea puțin la urmă...
— A semăna e datorie.
Valțul rozelor - Excelsior - Stepa - Cu morții - Vis de mai - Psalmi moderni - Noaptea de noiembrie - Sub stele - Acșam dovalar - În răstriște - Plecare - La bestii - Naiada - Apolog - Noaptea de mai - Castele-n Spania - Orchestrare - Noaptea de martie - Zori roze (Imitație) - Prietenie apusă - Vaporul morții - Primăvara - Bucolica undă - Pe balta clară - Noaptea de februarie - Niponul - În noapte - Libelule - În atelier - Hora - Noaptea de ianuarie - Homo sum - Fântâna - Moise - Bătrâna stâncă - Epigraf - Ospățul lui Pentaur - Neron - Zi de iarnă - Avânt - Vânt de toamnă - Tu ce ești a naște - Se duce... - Stuful de liliac - În arcane de pădure - Pădurea - Între frunze - Epigraf - Faunul - Noaptea neagră - Când aripi... - Ură - Noaptea de iulie - Răsmelița morților - Noaptea albă - Visul fatal - Cântecul și poetul - Către viitorime - Gândului
| Apolog de Alexandru Macedonski |
Mickiewicz spune că un om,
Văzându-și mama-n nesimțire,
Mâhnit adânc de-acel simptom,
Cheamă pe doctori cu grăbire --
Consult făcură între ei
Dar nu căzură la-nvoire.
Mult lăudații semizei
Se tot certau pe leacuri multe
La capul jalnicei femei...
Curgeau și vorbe și insulte,
Zâmbiri amare fără spor,
Și alte lucruri zise culte...
Dar omul nostru din popor
Privi icoana minunată
Și le grăi ca din topor
Și mi-i luă la goană-ndată;
Apoi la mamă-sa cătă
În letargie cufundată...
Iar când din plânset încetă --
Strigându-i: „mamă", în simțire,
Prin farmec ea se deșteptă.
Astfel ș-o țară în pieire
Mormânt și lanțuri le sfărmă
Călcând pe-a soartei îndârjire
Pe loc ce-i strigă fiii: „Mamă".