Cu morții

Sari la navigare Sari la căutare
Cu morții
de Alexandru Macedonski
Publicată în volumul Excelsior (1895).


Lui Hasdeu

Cu viii nu mai am de-a face
De mult,
Și foarte des, când totul tace,
Chemând pe morți, ce dorm în pace,
I-ascult.

Din gropi ei vin și mă-nconjoară,
Ei vin,
Când liliacu-n noapte zboară,
Când dealu-n umbră se-nfășoară
Deplin.
 
Din lumea lor necunoscută,
Răsar,
Și când șoptesc cu voce mută
Poema cea nepricepută
Tresar.

Îi simt pe loc ce au să vie,
Căci sunt
Ca un parfum de vecinicie
Sau ca o floare-albăstrie
În vânt.

Pe zidul alb de la odaie,
Urcând,
Zăresc ușoara lor văpaie
Verzuie, oacheșă, bălaie,
Pe rând.
 
Cu totul osebiți de lume,
Ușori,
Dorinți, nici griji n-au să-i consume,
Suavi ca niște dulci parfume
De flori.

Sunt din atome nevăzute
Țesuți,
Ș-amestecați pe întrecute,
Resimt plăceri necunoscute,
Tăcuți.

A lor imensă voluptate
N-o știu;
Dar al meu suflet le e frate,
Și-n fața lor din aripi bate
Mai viu.

Iubind simțirea ce mă poartă
Spre ei,
Sunt însetat de-aceeași soartă,
Căci nu se află-n lumea moartă
Mișei.

O! morți frumoși, veniți întruna...
Cu voi
Nu vine ura, nici minciuna
Să răscolească iar furtuna
Din noi.