Cu morții

Sari la navigare Sari la căutare
Cu morții
de Alexandru Macedonski
Publicată în volumul Excelsior (1895).


Lui Hasdeu

    Cu viii nu mai am de-a face
    De mult,

Și foarte des, când totul tace,
Chemând pe morți, ce dorm în pace,
    I-ascult.
    Din gropi ei vin și mă-nconjoară,
    Ei vin,

Când liliacu-n noapte zboară,
Când dealu-n umbră se-nfășoară
    Deplin.
    Din lumea lor necunoscută,
    Răsar,

Și când șoptesc cu voce mută
Poema cea nepricepută
    Tresar.
    Îi simt pe loc ce au să vie,
    Căci sunt

Ca un parfum de vecinicie
Sau ca o floare-albăstrie
    În vânt.
    Pe zidul alb de la odaie,
    Urcând,

Zăresc ușoara lor văpaie
Verzuie, oacheșă, bălaie,
    Pe rând.
    Cu totul osebiți de lume,
    Ușori,

Dorinți, nici griji n-au să-i consume,
Suavi ca niște dulci parfume
    De flori.
    Sunt din atome nevăzute
    Țesuți,

Ș-amestecați pe întrecute,
Resimt plăceri necunoscute,
    Tăcuți.
    Iubind simțirea ce mă poartă
    Spre ei,

Sunt însetat de-aceeași soartă,
Căci nu se află-n lumea moartă
    Mișei.
    O! morți frumoși, veniți întruna...
    Cu voi

Nu vine ura, nici minciuna
Să răscolească iar furtuna
    Din noi.