Doleanțele unui cronicar teatral

Jump to navigation Jump to search
Doleanțele unui cronicar teatral
de George Topîrceanu


Pe cerul plin de sclipitoare puncte,
Trec efemere linii de lumină.
Sub pasul meu întârziat, suspină
Sonorul glas al frunzelor defuncte.

Zadarnic luna mă petrece-n cale
Pe bulevardul alb și singuratic, —
Că subsemnatul, "cronicar dramatic",
Acum e-n rolul misiunii sale.

De-abia încerc un singur vers de odă, —
Și-n capul meu vin stafii inedite,
Cu gesturi largi, — cu răcnete cumplite:
Moțoc, Spancioc, Ciubăr și Despot-vodă!

"Sunt eu?... Sunt treaz?... Deschide-te, morminte!..."
Deodată tace ritmicul meu pas:
În scena a III-a, mi-am adus aminte,
Madam Pruteanu a strâmbat din nas.

De ce-a strâmbat?... Probabil, o nuanță
De fin dispreț, când vede pe Carmina, —
Fiindcă-și pierde ultima speranță...
De n-aș uita nuanța cu pricina!

Și iar pornesc... dar mă opresc deodată.
Ah, sunt dator să fiu cu mintea-n patru:
De ce nu vin ieșenii toți la teatru?...
O chestiune foarte complicată!

Francisca... artă... rasa și talentul...
Deci, vasăzică, vor să se răzbune...
Ce-i vinovat Onor. Direcțiune?
Domnia-sa regretă incidentul...

...Vâr degetul în buzunarul vestii,
Sunt plictisit și-mi pare rău de lună.
Hm!... bulevardul pare o lagună...
Mi-e capul plin cu fel de fel de chestii.

Dar e-n zadar!...
Va trebui să scriu
(Chiar dac-ar fi să nu mai cânt o lună)
De Dragomir, de piesă — că e bună.
De Tomșa, de Pisoschi, tot ce știu!

...Aș ataca pe d. Sadoveanu
(Căci n-a aniversat pe d. Iorga),
Aș lăuda pe d-ra Horga,
Dar ce-o să zică d. Ibrăileanu?

Chiar dacă-n Iliaș a fost perfectă,
O să vă pară că... mi s-a părut!
(Dealtminteri, eu știam de la-nceput
Că voi emite-o laudă suspectă...)



Așa, mă duc ursuz prin promoroacă,
În pacea nopții albe și compacte, —
Și nici nu știu că-n capul meu "se joacă"
O tragedie-n paisprezece acte!...