Ferentarul

Nu e nici mîndria, nu e nici mulţimea,
Care în batalii încunun oştimea;
Nu e nici noroc.
Cela ce se bate pentru neatîrnare
Are zece braţe, zece inimi are.
Inime de foc.

Roşiorul mîndru şi frumos ca crinul
Cînd pe mal s-arată tremură Vidinul
La vederea sa.
Face de se miră toată arăpimea,
Ieniceri, spahii şi arnăuţimea
Şi-i strigă: ura !

Ferentarul, ager şi cu lungă chică,
Intră în oştime fără nici o frică.
Tare ca un leu.
Iute ca săgeata tabăra străbate:
— "Ferentar sînt eu !"

Astfel ferentarul ştie ca să moară:
Pentru ţara dragă, pentru soţioară
Cine n-ar muri?
Unul ca acela blestemat să fie !
Nimeni să nu-l plîngă, nimeni să nu-l ştie
Cînd el va pieri !...

Junele fecioare, tineri luptători,
Pe mormîntul nostru vor culege flori !...