Muma lui Ștefan cel Mare

Salt la: navigare, căutare
Muma lui Ștefan cel Mare
de Dimitrie Bolintineanu


I[modifică]

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde curge-n vale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea si na mai venit

==II==

Insa doamna soacra langa ea vegheaza

Si cu dulci cuvinte o imbarbateaza



Un orologiu suna noaptea jumatate,

La castel in poarta oare cine bate?



-Eu sunt,buna maica,fiul tau dorit;

Eu,si de la oaste ma intorc ranit.

Soarta mea ostire fuge sfaramata

Dar deschide poarta...Turcii ma-ncongior...

Vantul sufla rece...ranele ma dor

"Ce spui tu straine?Stefan e departe

Bratul sau prin taberi mii de morti imparate,

Eu sunt a sa muma ;el e fiul meu

De esti tu acela,nu-ti muma eu!

Insa daca cerul,vrand sa-ngreuneze

Anii vietii mele si sa ma-ntristeze

Nobilul sau nume astfel l-a schimbat

Daca tu esti Stefan cu adevarat

Apoi tu aice fara biruinta

Nu poti ca sa intri cu a mea vointa

Dute l-a ostire!pentru tara mori!

Si-ti va fi mormantul incoronat cu flori!"

Stefan se-ntoarce si din cornui-i suna

Oastea lui zdrobita de prin vai aduna

Lupta iar incepe...dusmanii zdrobiti

Cad ca niste spice de securi loviti



==III==

Ștefan se întoarse și din cornu-i sună;


Oastea lui zdrobită de prin văi adună.


Lupta iar începe... Dușmanii zdrobiți


Cad ca niște spice, de securi loviți.