Grozea vornicul

De la Wikisource

Salt la: navigare, căutare
Grozea vornicul
de Dimitrie Bolintineanu


Iar prin lungul apei, prin dumbrăvi, s-arată,
Pasă, pe tăcute, o măreaţă-armată
Armia lui Rareş, domnul lăudat.
Luna p-a lor cale raze-a semănat.
Ungurii cu spaimă somnul dulce lasă
Şi la datorie fiecare pasă...
La lumina stelei, cei armaţi s-opresc...
Din ambele taberi, bravii se privesc.

Lupta-ncepe crudă: buciumele sună,
Caii lor nechează, văile răsună.
Zorile se scaldă p-azurul ceresc,
Pe armele roşii de sânge-omenesc,
Dar lumina spune cetelor maghiare
Că numai prin fugă pot afla scăpare.

Zapoliu aude cu plăcere vie...
La moldavii noştri pasă-n bucurie.
Cheamă căpitanul care-a comandat;
Tinde mâna dreaptă şi l-a sărutat.

Apoi dă lui arme rari şi preţioase,
Aur îi oferă şi săgeţi frumoase.
Grozea, căpitanul, armele-a primit
— ,,Iau eu arcu-acela la luptaşi dorit,
Dar auru-ţi, doamne, nu mi se cuvine.
Domnul Petru Rareş m-a trimis pe mine
Să sfărâm vrăjmaşii într-acest rezbel
Numai pentru stima care-ţi poarta el."