Sora Ana

De când a ucis prin ştire
P-acel bun Cantacuzin,
Doamna Ghica-n monastire
Se ascunde cu-al ei chin.

— ,,Soră Ană, Anioară!
Să nu-ţi vază faţa ta!
Gelozia ei omoară
Tot ce-o poate supăra.

Chipul tău e rupt din soare;
Sânul tau din criniori,
Păru-ţi din a serii boare;
Buzele-ţi din foc de zori.

Ochii i-ai răpit din mare,
Sufletu-ţi e smuls din vânt;
De la flori a ta suflare;
Gându-ţi de la duhul sfânt!"

Sora nu dă ascultare
Vorbelor ce i s-a zis,
Înaintea doamnei pare
Ca un fraged, dulce vis.

— ,,Spuneţi, maici fermecătoare,
Fără frică de păcat,
Pruncul meu cu cosicioare,
Cine mi l-a deocheat?

Sora Ana cea plăvie?
Sora Ana negreşit!...
S-o zidească în chilie!..."
Şi chilia s-a zidit.

Sora Ana, Anioară,
Asfel roagă pe zidari
— ,,Să-mi lăsaţi o ferestioară,
În ferestrele mai mari,

Ca să nu se veştejească
Faţa mea ca-ntr-un mormânt;
Până să se dovedească
Că nevinovată sânt!

Eu sunt tânără, le spune,
Traiul mi-e atât de drag!
Loc puţin eu ţiu în lume,
Rău puţin eu pot să fac."

— ,,Nu se poate, copiliţă!
Doamna astfel a voit.
Tacă-ţi draga ta guriţă!
N-ai nimic de dobândit!"

— ,,Spuneţi, dară, maicei mele
Că în lume nu mai sânt,
Ca să verse lăcrimele
Să înece-acest pământ..."