Doamna lui Neagu

Neagoe cel Mare în al său palat
Ce domneşte p-Argeş zice întristat
— ,,Monastirea noastră nu e săvârşită
Şi a mea avere este isprăvită!
Dragi ostaşi, ce ziceţi, nu ar fi păcat
Ca să înceteze lucrul minunat?"
— ,,Biruri noi pe ţară pot ca să se puie!"
Au răspuns ostaşii ca să îl mângâie.
Zic şi ei decide biruri pe români
De la cei mai tineri pân' la cei bătrâni.
Doamna intră-n sală. Graţiile sclave
Împletesc cu roze zilele-i suave.
Ochii uzi de rouă spre pământ se-nclin;
Rumenind la faţă ea vorbeşte lin
— ,,Voi vreţi biruri nouă! Neagoe, te teme!
Mâine toată ţara o să te blesteme.
Astă monastire ce atât iubeşti,
Printre fum de lacrimi poate s-o priveşti!
Iată diamanturi! Vinde-le şi-urmează
Nobila lucrare ce te inimează.
Căci aceste scule nu le pot purta
Când femei pe faţă lacrimi vor păstra."
Zice şi arată un paner de aur
Unde închisese gingaşul tezaur.
Ea îl dă. Şi faţa ca un frag cocând,
Rumenă surâde, drăgălaş şi blând.
Un bătrân se scoală şi-asfel le vorbeşte
— ,,Inima străbună încă vieţuieşte.
Ţara care naşte astfel de femei,
Merită şi viaţa şi mărirea ei.
Căci să ştiţi cu toţii că un neam se face
Mare sau se pierde cum femeii place.
Şi acum voi zice: Doamne! pot să mor,
Căci văzură ochii-mi mântuirea lor!"