Fiastrii

Sub Mihai Viteazul s-a făcut unire;
Dar fiastrii umblă pentru despărţire.
La Pătraşcu domnul, al lui Mihai fiu
Într-o zi s-arată şi-ăst limbaj îi ţiu:

— ,,Nu mai vrem unire noi cu ţara voastră;
Căci ea ne dărâmă neatârnarea noastră!"
Dar răspunde unul din cei cinci boieri
Ce Mihai numise mari consilieri:

— ,,Turcii vă insuflă astă cugetare,
Căci unirea face neamul nostru tare;
Şi ei vor să vază pe acest popor
Slab, ca să-l supuie lanţurilor lor.

Sfântă Românie! Oare nu suspini?
Carnea ta se vinde la barbari străini?
Sângele şi viaţa-ţi sunt puse-n vânzare,
Şi tu, dragă ţară, stai în nepăsare!

A slăbit poporul cel nebiruit?
Sângele lui tânăr oare-a putrezit?
Ca să vază astăzi, fără de simţire,
Pe cei răi ai ţării dându-o pierire?

Şi ce poate dânsul cât de tare-ar sta,
Când cei mari lucrează la robia sa?
Când cârmaci molateci vasul duc spre stâncă,
Altui vas, tăria ce-i ajută încă?

Voi nu vreţi unirea vechiului popor,
Căci stăpânii voştri încă nu o vor.
Dacă cu robia ce vă umileşte
V-aţi dedat, cât viaţa, fără ea lipseşte;

Cereţi neamul vostru a se despărţi!...
Mergeţi lipovenii a vă stăpâni!...
Ţările române ori vor fi unite,
Ori vor fi în parte la străini robite;

Dar vor fi unite de nu astăzi, mâine
Căci tiranul trece... patria rămâne!"
— ,,Piară toţi fiastrii!" oastea a strigat,
Ţara şi poporul încă-au repetat.

Dar fiastrii ţării fără de ruşine
Merg s-aducă-n ţară oştile străine.