Preda Buzescu

De trei zile lupta n-a mai încetat
Şi tătarul pare c-a înaintat.
Dar Buzescu Preda vede cu durere
Floarea României ce pe vale piere.
Trece înainte pe un cal în joc
Ce varsă din ochii-i flacăre de foc.
Strigă cu tărie cetelor zdrobite
Ce la glasu-i mândru se întorc uimite.
Iată că nepotul hanului tătar
Trece pe-un sălbatec, ager armăsar.
Unde se arată pe întinsa vale
Prin oştirea noastră îşi deschide cale.
Iar Buzescu Preda cum îl întâlni,
Îi ieşi-nainte şi-astfel îi vorbi
— ,,Dacă nu ţi-e frică şi-ai credinţă-n tine,
O, tătare! vino să te baţi cu mine!"

Ei descălecară atunci amândoi
Şi se iau la luptă ca doi juni eroi.
Ochii tuturora cată cu mirare
La Buzescu Preda şi tătarul mare.
Ei se bat la raza stelei cei de foc,
Flacările-i albe pe-a lor zale joc.
Vântul răcoreşte fruntea lor udată
Şi mânia dulce sufletul le-mbată.
Ei se bat în spade — spadele se frâng;
Şi se iau la braţe — se smucesc, se strâng.
Când tătarul scoate o secure mică
Si lovind pe Preda, pavăza îi strică.
Dar el cu măciuca astfel îl lovi
Incât deodată câzu şi muri.

Iar după aceasta, oastea românească
Pleacă şi învinge horda tătărască.