Zugravul și portretul

←

Zugravul și portretul
de Grigore Alexandrescu

→

1947Zugravul și portretulGrigore Alexandrescu

<poem>La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îi comandai; întîi însă-ntrebare Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă Așa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă; Căci am un mare interese, voi ca-n streinătate, Ș-anume-n Franța mai ales, la ochi să poci eu bate, Fiind acum de măritat o fată foarte rară, Ș-ai ei epitropi căutînd un bărbat în astă țară. „Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întîiași dată Cînd pe urîți făcînd frumoși luai o bună plată: Ești negru, te voi face alb; ești slab, te îngraș bine, Numai vezi de portret departe a te ține.“ Vorbind așa, mă zugrăvi, și daca al meu nume Jos la portret n-ar figura, nici un creștin pe lume N-ar putea crede că sînt eu, atît sînt de schimbate Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, și înfrumușețate. Ai noștri rîd cîți mă cunosc, dar prea puțin îmi pasă, De voi putea să dobîndesc pe nobila mireasă, Și daca vreun venetic, ieșit din țări streine, Sau vrun romîn mai îndrăzneț n-o izbuti mai bine. Redactori care lăudați Pe unii dintre candidați, Ce proștilor le dați virtuți, Și elocuență celor muți, Ce pe răi faceți virtuoși Și patrioți pe ticăloși, Crez că nu rău vă potriviți cu omul ce m-a zugrăvit, Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit, Al cărui jurnal fabulos Era destul de mincinos, Dar care cel puțin spunea Acelor care nu-l credea Că adevăru-adevărat Este prea lesne de aflat; Că n-au decît să ia pe dos Cîte a scris el de prisos, Ș-atunci pot fi încredințați Că n-au să fie înșelați.

(„Romînul“, 30 martie 1861)