Răspunsul cometei

Jump to navigation Jump to search
Cometei anosate pentru 13 iunie Răspunsul cometei
de Grigore Alexandrescu
Frumoasă e natura
Scris în palatul nostru de vară.
14 mai 1857


<poem>     Iubit muritor,

   Astăzi am priimit, Prin poștia cerească, Biletul tău pornit Din Țara Românească.

Odată cunoșteam Subt nume de roman Un preaputernic neam, Al lumei crud tiran; Neam ce-l credeam perit, Căci nu l-am mai zărit; Și pînă-ntr-ast minut (Mă jur pe al meu nume), Eu nici aș fi crezut Că existați pe lume; Dar de vreme ce scriți Voi trebuie să fiți. Numai nu înțeleg cine v-a putut spune Că aveam pentru glob intenții așa bune. E netăgăduit C-a lui desființare De timp nepomenit Mi-era în cugetare, În cerc tot vițios Văzînd că se-nvîrtește, Și omul păcătos În rele mult sporește, Văzînd că jos la voi mulți oameni mari și buni, Lumei folositor, au trecut de nebuni, Au fost persecutați În vreme ce-au trăit, Și foarte lăudați După ce-au murit. Eu prea rău am urmat, Cînd am lăsat odată Pe Noe d-a scăpat Cu luntrea-i deșălată, Căci știi ce a făcut Cît liber s-a văzut? El a sădit o vie Ș-a căzut pe beție! Iar cu fetele lui Ce-a mai făcut nu spui. Iar de atunci încoaci din el cîți s-au prăsit, Acei ce au fost tari pe cei slabi au robit; Soarele-au spăimîntat prin lupte și omor, Pentru globul pămînt, ce nu era al lor. Căci socotesc că știi, nevoie n-am să-ți spui, Că nu e-al vostru el, ci voi sînteți ai lui. Apoi v-ați apucat Cerul d-ați spionat, Prin sticle cercetînd Ce avem noi de gînd, Ce fel ne preumblăm, Pînă și ce mîncăm. Ba încă ați scornit Feluri de secături, Și pe voi v-ați numit Alese creaturi! Acestea, drept să spui, eu nu le sufeream, Dar fiindcă îmi scrii că sînteți ocupați Proastelor voastre legi spoială să le dați, Fiindcă ai cerut sorocul mărginit De zece mii de ani, fiindc-a mijlocit Ș-o grațioasă stea dintr-ale curții mele, Pentru cîțiva poeți ce casc gura la stele, Mă-nduplec în sfîrșit, astîmpăr al meu foc, Îmi pui caii la grajdi și coadele la toc. Numai luați măsuri, gîndiți și căutați De indulgența mea acum să profitați. Căci daca spre pămînt vrodată m-oi porni, Vă poci încredința că bine nu oți fi.

(„Concordia“, 30 mai 1857)