Ursul și vulpea

Ursul și vulpea
de Grigore Alexandrescu
(„Patria“, 1855)


„Ce bine au să meargă trebile în pădure,
Pe împăratul tigru cînd îl vom răsturna
        Și noi vom guverna —
Zicea unei vulpi ursul — c-oricine o să jure
        Că nu s-a pomenit
        Un timp mai fericit.“
        — „Și-n ce o să stea oare
        Binele acest mare?“
        Îl întrebă.
        „În toate,
        Mai ales în dreptate:
Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim,
Și legea criminală s-o îmbunătățim;
Căci pe vinovați tigrul întîi îi judeca
        Ș-apoi îi sugruma.“
        — „Dar voi ce-o să le faceți?“
        — „Noi o să-i sugrumăm
        Ș-apoi să-i judecăm.“

        Cutare sau cutare,
        Care se cred în stare
        Lumea a guverna,
        Daca din întîmplare
        Ar face încercare,
        Tot astfel ar urma.