Călimara

Jump to navigation Jump to search
Călimara
de George Topîrceanu


Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint
Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint,
Prin care gîndurile mele s-or afunda neștiutoare
Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la soare.
Cu două guri ca de fîntînă, din care ultimul meu vis,
Scanfandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis,
Va încerca, zădarnic poate, s-adune înșirată-n salbe
Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopți albe.
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cîndva inerte, pe cîmpul alb al unei pagini,
Închipuiri neplăsmuite și gînduri negîndite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adîncă,
Cuvinte șterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturală de-accente, virgule și puncte -
Și-acele arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mîna mea distrată le zugrăvește pe hîrtie.
În ea, tăcute și smerite, stau viitoarele regrete
Alături de bilanțul zilei și de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanțe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu după o rudă care încă-i vie;
O epigramă inedită; figura unui tip ridicol,
Pe care nu-l cunoaștem încă; un titlu mare de articol
Asupra unei chestii care va fi de actualitate
Cu siguranță, peste-o lună sau peste-un an și jumătate, -
Și toate cifrele arabe stau, de la 1 pîn' la 9,
Amestecate și stupide, în călimara asta nouă...
În cupa ei de întuneric dorm viitorul și prezentul,
Cuvintele cu care, poate, îmi voi începe testamenul;
O poliță abia schițată, un madrigal, o amintire
A unei clipe viitoare, - sau o poemă de iubire
Pe care voi ceti-o, poate, atras de noapte lor bizară
În ochii tăi cei mari și negri ca două guri de călimară...