Sonet estival

Jump to navigation Jump to search
Sonet estival
de George Topîrceanu


Din cerul mat, încovoiat pe zare
Ca un imens cuptor de porțelan,
Un soare imobil și diafan
Trimite raze perpendiculare.

Orașul "adâncit ca-ntr-o visare",
Cu tot aspectul lui cotidian,
E bântuit în fiecare an
De felurite boli imaginare.

Prin atmosfera plină de insecte,
Vin de departe adieri suspecte:
Se furișază molima perfidă...

Trag storul la fereastră și, de frică,
Simt inima cum mi se face mică
Cât un microb de febră tifoidă.

[[Categorie:George Topîrceanu]